The Cranes are Flying (1957)

Zboară cocorii

247SalveazăRaport
The Cranes are Flying
Subtitrare:Subtitrat în limba Română
Anul apariției: 1957
Durată:95 minute
Țară de origine:Soviet Union
În ultimii ani ai lui Stalin și ai stalinismului, cinematografia sovietică practic a dispărut. Dezastrul economic produs de război și teama atotprezentă care definea viața de zi cu zi au dus la închiderea studiourilor sovietice odată atât de înfloritoare. După moartea lui Stalin în 1953, cinematografia sovietică a început treptat să renască, și filmul care a ajuns să simbolizeze renașterea a fost „Letyat zhuravli” aka „The Cranes Are Flying” (Zboară cocorii) de Mihail Kalatozov. Aparent narând povestea de dragoste în timp de război dintre Boris (Aleksey Batalov) și Veronika (Tatyana Samoylova), pe care soarta îi desparte curând după începutul conflictului, filmul a nesocotit cu îndrăzneală aproape toate clișeele genului. În loc să ridice în slăvi victoriile Armatei Roșii, „Zboară cocorii” se concentrează pe câteva momente dintre cele mai întunecate ale războiului, când extrem de eficienta și înspăimântătoarea mașină de război germană își tăia cu ușurință drum prin armata rusă, prost organizată și înarmată (deși eroică). Pe frontul din țară domnesc disperarea și sentimentul că trebuie căutat vinovatul principal. Spre lauda lui, publicul sovietic a îmbrățișat cu entuziasm această reflectare a experiențelor de război; sătui poate de propagandă, ei știau prea bine că în realitate războiul născuse prea puțini eroi. Aleksey Batalov și Tatyana Samoylova sunt înduioșători în rolul de tineri îndrăgostiți, dar adevărata vedeta a filmului este imaginea voluptoasă realizată de operatorul Sergey Urusevskiy. Cu secvențele absolut uluitoare ale zborului cocorilor, panoramările rapide și prim-planurile realizate cu camera portabilă, Sergey Urusevskiy (care a colaborat cu Dovjenko la realizarea strălucitului documentar de război „Bătălia pentru Ucraina sovietică”) face ca această lume care și-a pierdut ancorele și orice punct de referință – moral, politic sau de orice alt tip – să pară aproape tangibilă. Sergey Urusevskiy va colabora cu Mikhail Kalatozov și la realizarea infamatului, deși mult admiratului „Eu sunt Cuba” (1964), dar, deși această peliculă pare, pentru unii, exagerată în stilizările baroce, „Zboară cocorii” nu are nici un efect vizual gratuit. A devenit primul film sovietic din era Războiului Rece care s-a bucurat de o largă difuzare în Statele Unite (prin Warner Brothers). (Richard Pena, profesor Columbia University, preluat din 1001 de filme de văzut într-o viață)

Lasă un comentariu

Filme și seriale online recomandate

Share
Raportează

Raportează acest film aici.