The Great Debaters (2007)

La început a fost cuvântul

42SalveazăRaport
The Great Debaters
Notă IMDb:7.5
Subtitrare:Subtitrat în limba Română
Anul apariției: 2007
Durată:126 minute
Țară de origine:United States
Filmul “THE GREAT DEBATERS” este inspirat din remarcabila poveste a echipei olimpice de dezbateri a Colegiului Wiley din anii 30’. În pofida legilor rasiste, The Great Debaters, urmărește drumul echipei Colegiului Wiley – antrenată de briliantul și pasionatul profesor Melvin B. Tolson ( Denzel Washington). Convingerea acestuia, și anume că puterea cunoașterii reprezintă cel mai mare avantaj, a îndreptat acești studenți către victorie, într-o perioadă în care totul era împotriva lor.Profesorul Tolson își alege cu grijă echipa, nu doar din cauză că aceștia sunt cei mai buni elevi ai Colegiului Wiley, dar și pentru că poartă în ei scânteia unei noi generații. El își propune să îi încarce pe studenți cu încrederea și cu simțul răspunderii necesare nu numai în viata lor personală. În același timp, este conștient că trebuie să îi protejeze de propriile lui activități , fiind organizator al Sindicatului Fermierilor din Sud. Cel mai înflăcărat sudent al lui Tolson, este băiatul minune în vârstă de 14 ani, James Farmer Jr. ( Denzel Whitaker) , care preferă să îndure presiunea echipei, în schimbul prezenței dominante a tatălui său James Sr., PhD (Forest Whitaker), un impunător și renumit savant . James Jr. se maturizează repede, fiind martorul unor oribile acte de prejudecată, simțind chinurile dragostei, devenind astfel profesor în timp ce tatăl lui afla că, pentru ca știința să devină o putere, trebuie să existe dorința de acțiune și afirmare.În Henry Love, un student cu un temperament exploziv, Tolson vede o inteligență neșlefuită, și o ardoare în descoperirea justiției. Uneori, spiritul său independent și neînfricat se ciocnește de profesorul și echipa lui. Faptul că face parte dintr-o echipă de dezbateri, reprezintă prima sa experiență cu adevărat importantă, aducându-i acestuia simțul responsabilității.Samantha Booke (Jurnee Smollett) are onoarea de a fi prima femeie din echipa Wiley College. Aceasta nu se confruntă numai cu prejudecățile rasiste dar și cu problema femeii care dorește să răzbată în societate. Pe măsură ce încrederea în sine crește cu fiecare dezbatere la care participă, aceasta reușește să facă față provocărilor cu brio.Ceea ce în aparent pare un grup de studenți “rătăciți”, în esență reprezintă viziunea profesorului Tolson a unui grup bine calculat și briliant. Pe măsură ce echipa câștigă o experiență cu un succes fără precedent, și victorii consecutive, ei lucrează și mai conștiincios pentru a atinge scopul final – o dezbatere inovatoare la Harvard cu Campionii Naționali. Această poveste a fost inspirată de pasiunea, dedicarea și învățăturile lui Melvin B. Tolson.

Lasă un comentariu

Filme și seriale online recomandate

Share
Raportează

Raportează acest film aici.